Furnizorii de internet vor fi obligati sa-si publice parametrii de calitate

Conform proiectului de decizie lansat astazi spre consultare publica de catre ANCOM, toti furnizorii de servicii de acces la internet au obligatia de a publica pe paginile proprii de internet si de a include in contractele incheiate cu utilizatorii finali si in conditiile generale de furnizare a serviciului un set relevant de indicatori si parametri aferenti calitatii serviciului de acces la internet si de a publica pe paginile proprii de internet informatii cu privire la procedura de masurare a acestora.

Furnizorii de servicii de acces la internet vor avea obligatia publicarii parametrilor de calitate administrativi precum:

–         termenul necesar pentru furnizarea accesului la internet;

–         termenul de remediere a deranjamentelor;

–         frecventa reclamatiilor utilizatorului;

–         frecventa reclamatiilor referitoare la deranjamente;

–         frecventa reclamatiilor privind corectitudinea facturarii;

–         termenul de solutionare a reclamatiilor utilizatorilor.

Masurarea acestor parametri presupune ca furnizorii sa inregistreze toate evenimentele corespunzatoare parametrilor respectivi si sa intocmeasca o statistica la sfarsitul perioadei de raportare.

Totodata, furnizorii cu peste 1.000 de conexiuni vor publica si parametrii de calitate tehnici precum:

–         viteza de transfer a datelor;

–         intarzierea de transfer;

–         variatia intarzierii de transfer;

–         rata pierderii de pachete.

Furnizorii de servicii de acces la internet mentionati mai sus vor realiza, administra si pune la dispozitia utilizatorilor o aplicatie proprie care sa masoare si sa evalueze, in timp real, indicatorii tehnici de calitate pentru serviciul de acces la internet.

Decizia se va aplica serviciilor de acces la internet, furnizate prin intermediul retelelor publice fixe sau mobile de comunicatii electronice, indiferent de tehnologia de acces la internet: accesul prin tehnologii prin fir in banda ingusta (prin conexiuni de tip dial-up/ISDN) sau in banda larga (DSL, cable modem) sau accesul wireless precum WLAN, GSM, GPRS si UMTS.

“ANCOM considera ca imbunatatirea gradului de informare a utilizatorilor contribuie la cresterea puterii consumatorilor si a capacitatii acestora de a-si apara mai bine interesele, si in acelasi timp stimuleaza si sustine concurenta. Utilizatorii informati, care sunt pregatiti sa-si exercite abilitatea de a alege, pun o presiune necesara asupra furnizorilor, stimulandu-i sa ofere servicii inovatoare, la o calitate tot mai buna si la tarife tot mai competitive. Astfel, consumatorii care fac alegeri informate nu doar beneficiaza de pe urma concurentei, ci o initiaza si o sustin”, a declarat Catalin Marinescu, presedintele ANCOM.

Proiectul de decizie poate fi consultat pe pagina de internet a ANCOM aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pana la data de 27.10.2010, pe adresa sediului central ANCOM – Str. Delea Noua 2, sector 3, Bucuresti, sau direct la registratura ANCOM. Observatiile si recomandarile pot fi transmise si prin fax la numarul +40372 845 404 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

This entry was posted in Reglementari and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*