Cosmote: 2 laptopuri noi si Connect NOW+ cu 3GB

COSMOTE România îşi îmbogăţeşte portofoliul de calcuatoare portabile cu două noi modele: Acer 5742z şi Acer eMachines 350, care completează oferta de produse de telecom şi garantează o experienţă de calitate ridicată a navigării pe internet, fix sau mobil. În plus, pentru a oferi clienţilor un raport mai bun din punct de vedere calitate-preţ, compania a remodelat portofoliul de abonamente Connect 3G, oferind mai mult trafic inclus.

Începând de astăzi, clienţii pot găsi în magazinele COSMOTE România laptopul Acer 5742z, iar din 22 noiembrie, netbook-ul Acer eMachines 350. Cele două modele vor fi disponibile la preţuri speciale cu abonament Connect 3G dar şi fără abonament.

Acer 5742z are procesor Intel® Pentium® P6100 (2.0 GHz, 3MB L3 cache), placă video Intel HD Graphics, memorie RAM de 2 GB DDR 3 la 1066 MHZ şi hard disk de 320 GB. Laptopul vine, de asemenea, şi cu Bluetooth 3.0, Wi Fi şi webcam de 1.3 MP. Acer 5742z are un ecran cu o diagonală de 15.6’’ HD Acer CineCrystal™ LED LCD şi vine cu sistemul de operare Windows 7 Home Premium 64Bit preinstalat. Modelul este disponibil în magazinele COSMOTE la preţuri începând cu 1257 lei (cu TVA) împreună cu abonament Connect Ultra+ pe o perioadă de 24 luni sau la 2.449 lei (cu TVA) fără abonament.

Acer eMachines 350 are un monitor LED LCD de 10.1’’, un procesor Intel® Atom™ N450 (1.66 GHz, 512 KB cache), o placă video Intel 3150, 1 GB DDR II 667 RAM, hard disk de 160 GB şi cameră web. Netbook-ul are peinstalat sistemul de operare Windows XP Home Edition. Acer eMachines 350 va fi disponibil în magazinele COSMOTE din 22 noiembrie la preţuri începând cu 240 lei (cu TVA) împreună cu abonament Connect Ultra+ pe o perioadă de 24 luni sau la 1.299 lei (cu TVA) fără abonament.

Pe lângă Acer eMachines 350 şi Acer 5742z, clienţii pot găsi în magazinele COSMOTE modelele Acer Aspire One 532, HP Mini 210 şi HP G62. Mai multe detalii despre carecteristicile şi preţurile modelelor sunt disponibile pe www.cosmote.ro.

În plus, COSMOTE România a remodelat portofoliul Connect 3G, oferind mai mult trafic inclus pentru planul tarifar Connect NOW+. Astfel, abonându-se la Connect NOW+, toţi clienţii noi vor beneficia de 3GB de trafic inclus la o viteză de download de până la 7,2 Mbps pentru doar 6,71 euro lunar(fără TVA).

Următoarele tipuri de abonamente pentru serviciile de date Connect 3G sunt în prezent disponibile pentru toţi clienţii noi de servicii 3G:


Serviciile 3G sunt în prezent disponibile atât pentru clienţii prepaid cât şi pentru abonaţi în aproximativ 3.300 localităţi din întraga ţară. Reţeaua 3G oferă internet mobil cu viteze de până la 21,6 Mbps. Clienţii pot vizualiza ce tip de acoperire 3G au în zonele unde folosesc modemul, accesând harta interactivă disponibilă pe website-ul COSMOTE România la adresa http://cosmote.ro/ro/acoperire/coveragecheck.html.

COSMOTE România avea 6,7 milioane de clienţi la 30 septembrie 2010. Lansată în 2005, COSMOTE România a înregistrat cea mai rapidă dezvoltare a reţelei din Europa, conform raportului Citigroup din iunie 2007. În mai puţin de cinci ani, COSMOTE România şi-a depăşit competitorii în ceea ce priveşte reţeaua de acoperire naţională. În prezent, COSMOTE România oferă acoperire pentru 99% din populaţie şi 90% din teritoriu. COSMOTE România este divizia locală a COSMOTE Group, operatorul cu cea mai extinsă prezenţă în sud-estul Europei, care are o bază de 21,3 milioane de clienţi în Grecia, Albania, Bulgaria şi România. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.cosmote.ro.

This entry was posted in Cosmote and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*